O seară obișnuită, un drum spre casă și un telefon neașteptat de la Poliția Locală Tunari. Așa a început încă o misiune contracronometru pentru salvatorii de animale.
În localitatea Tunari, o căprioară a fost surprinsă pe carosabil și a fost lovită de un autoturism. Din fericire, a fost preluată rapid în condiții sigure și transportată la Fundația „Visul Luanei”, unde a primit imediat îngrijiri medicale.
„E într-o stare delicată, dar facem tot ce putem pentru ea. Am pus-o pe oxigen, i-am făcut radiografii și suntem alături de ea clipă de clipă.”, spun salvatorii.
Ilfovul, un loc în care natura se întâlnește tot mai des cu pericolul
Zonele din nordul Ilfovului – Tunari, Corbeanca, Balotești – sunt tranzitate adesea de căprioare. Deși există semnalizări rutiere în anumite puncte, mulți șoferi le ignoră. Iar consecințele nu întârzie să apară.
„Am făcut adrese către autorități, s-au pus unele indicatoare, dar nu sunt respectate. Cerem limitatoare de viteză, camere și măsuri clare de prevenție. Nu vrem să intervenim mereu după incident – vrem să nu mai ajungem acolo.”
Un apel simplu, dar esențial:
Când vă urcați la volan, gândiți-vă la toți cei care pot fi în pericol. Nu sunteți singuri în trafic – drumurile noastre trec prin teritorii în care trăiesc și alte ființe. O clipă de atenție poate însemna liniște pentru toți.