Firma Retter a instalat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, tablierul metalic al noului pasaj peste DN1, în zona localităților Corbeanca și Balotești, conform anunțului companiei.
Evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook de secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
„O macara șenilată de 600 de tone a ridicat un tablier metalic de 330 de tone, o premieră tehnică. Grinzile au fost asamblate la sol cu ajutorul antretoazelor prefabricate, ceea ce a permis montajul într-o singură etapă, reducând la minimum restricțiile de trafic pe DN1, cel mai aglomerat drum din țară”, a explicat oficialul.
Detalii tehnice ale pasajului suprateran Balotești – Corbeanca:
- Lungime: 44,40 m
- Două benzi de circulație
- Deschidere unică: 36,00 m
- Structură principală: două grinzi metalice casetate, unite prin antretoaze prefabricate pentru stabilitate
- Placă de suprabetonare: beton de înaltă rezistență (C35/45), grosime între 21 și 30 cm
- Culeele pasajului sunt sprijinite pe piloți forați cu diametrul de 1,20 m
Toate soluțiile tehnice au fost proiectate pentru a nu afecta zona de siguranță a DN1 și infrastructura existentă.
Proiectul este finanțat din surse private, iar deschiderea traficului este estimată în aproximativ două luni. Constructorul responsabil este Retter Group, a precizat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.