Prima pagină » Percheziții în Ilfov și alte județe într-un dosar de trafic de persoane. Anchetă comună România – Olanda

Percheziții în Ilfov și alte județe într-un dosar de trafic de persoane. Anchetă comună România – Olanda

Autoritățile române și olandeze au desfășurat o amplă operațiune împotriva unei rețele suspectate de trafic de persoane și exploatare sexuală. Descinderile au avut loc inclusiv în județul Ilfov.

by Valentin Petrișor
0 comentarii

Județul Ilfov s-a aflat printre zonele vizate de o amplă operațiune desfășurată de autoritățile române și olandeze într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Acțiunea s-a desfășurat simultan în România și în Amsterdam, în cadrul unei cooperări judiciare internaționale.  

Descinderi în mai multe județe și în Amsterdam

Potrivit informațiilor transmise de autorități, au fost efectuate șapte percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Constanța, Ilfov și Buzău, în timp ce alte cinci percheziții au avut loc simultan în Amsterdam. Ancheta este coordonată de procurorii DIICOT și de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, în colaborare cu autoritățile judiciare din Olanda.  

Victime exploatate sexual în Olanda

Din datele anchetei reiese că gruparea s-ar fi constituit în cursul anului 2025 și ar fi recrutat mai multe tinere din România, care ulterior ar fi fost exploatate sexual în cartierul Red Light District din Amsterdam. Anchetatorii susțin că victimele ar fi fost supuse unui control permanent, amenințate și agresate pentru a continua activitatea din care membrii rețelei ar fi obținut importante sume de bani.  

Rețineri și arestări

În urma operațiunii, două persoane au fost reținute în România în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile olandeze, iar alte patru persoane au fost arestate preventiv în Olanda. În timpul perchezițiilor au fost ridicate sume de bani în mai multe valute, carduri bancare și documente considerate relevante pentru anchetă.  

Cooperare prin EUROJUST și EUROPOL

Ancheta este desfășurată în cadrul unei echipe comune de investigație constituită sub coordonarea EUROJUST, cu sprijinul EUROPOL și al structurilor specializate ale Poliției Române și Jandarmeriei, pentru destructurarea rețelei suspectate de trafic de persoane și exploatare sexuală.  

S-ar putea să vă placă și