Prima pagină » O autostradă din România, aproape de finalizare. Noi detalii despre stadiul lucrărilor pe A0

O autostradă din România, aproape de finalizare. Noi detalii despre stadiul lucrărilor pe A0

by Valentin Petrișor
0 comentarii

Cea mai așteptată autostradă din România, A0, este aproape de finalizare. În această vară urmează o nouă inaugurare pentru un lot important.

Astfel, autostrada A0 este drumul de mare viteză care va decongestiona traficul din București. Constructorii lucrează, în regim de urgență, pentru finalizarea cât mai rapidă a tronsoanelor. Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord, componentă esenţială a Inelului de Autostradă al Bucureştiului este construită de o asociere între un constructor român și unul italian – Retter Project Management (3+4) și Pizzarotti (1+2), potrivit Mediaflux.

Constructorul român, Retter Project Management, e în grafic cu lucrările, constructorul italian are mari probleme financiare. În prezent aceștia sunt în concordat, la un pas de insolvență și faliment.

În această conjunctură cei de la Retter Project Management ar dori să preia și partea italienilor pentru a putea recupera pe cât posibil întârzierile foarte mari ale italienilor, aflați în faliment.

Segmentul Nord al autostrăzii A0, împărțit în 4 loturi:

-Lotul 1, DJ601 – DN1 (Corbeanca), 17,5km, constructor: Impresa – Pizzarotti – Retter Project Management, pret: 815,08 milioane lei fara TVA. Durata: 12 luni pentru proiectare, 22 de luni pentru constructie. Contract semnat in septembrie 2023

-Lotul 2, DN1 (Corbeanca) – DN2 (Afumati), 19,0km, constructor: asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, pret: 831.920.653,34 fara TVA, durata de proiectare: 12 luni, durata constructie: 22 luni. Contract semnat in mai 2021. 9,5km intre DN1 si A3 deschisi in noiembrie 2023, diferenta deschisa in Decembrie 2024

-Lotul 3, DN2 (Afumati) – DN3 (Cernica), 8,6km, constructor selectat in noiembrie 2022: China Civil Engineering Construction Corporation, pret 397.996.117,63 lei fara TVA, durata de proiectare: 12 luni, durata de executie: 18 luni. Contract semnat in martie 2023. 2,3km deschisi in Decembrie 2024

-Lotul 4, DN3 (Cernica) – A2, 4,47km, constructor Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, pret 312,6 milioane lei fara TVA, durata de proiectare: 12 luni, durata de executie: 18 luni. Contract semnat in august 2020.

S-ar putea să vă placă și

Despre noi

Cele mai noi știri din Ilfov

Articole recente

Știri Ilfov

Protecția animalelor Ilfov

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress