Capitala, împreună cu Ilfov, ocupă locul 7 la nivel european, înaintea unor orașe precum Budapesta sau Varșovia, în clasamentul celor mai bogate regiuni din Uniunea Europeană după PIB-ul pe cap de locuitor.
București-Ilfov, printre cele mai bogate regiuni din UE după PIB-ul pe cap de locuitor
Conform clasamentului, București-Ilfov a ajuns la 188% din media Uniunii Europene în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (PPS), indicator care ține cont de diferențele de cost al vieții dintre state.
Valoarea estimată pentru regiune este de aproximativ 75.000 de euro per locuitor, notează Visual Capitalist.
Capitala României se află imediat sub Bruxelles, regiune care înregistrează 190% din media UE, dar peste alte centre urbane importante din Europa Centrală și de Est. Poziționarea Bucureștiului în top 10 european confirmă concentrarea puterii economice în marile orașe și în zonele metropolitane.
Primele locuri sunt ocupate de regiuni din Irlanda și Luxemburg. Eastern and Midland din Irlanda conduce detașat clasamentul, cu un PIB pe cap de locuitor de peste două ori mai mare decât media europeană. Sudul Irlandei și Luxemburg completează podiumul, însă economiștii atrag atenția că aceste valori sunt influențate semnificativ de activitatea companiilor multinaționale care își înregistrează profiturile în aceste economii.
București-Ilfov, în elita economică a Uniunii Europene
Clasamentul scoate în evidență și contrastul intern din România. Deși București-Ilfov se află în elita economică a Uniunii Europene, media națională rămâne mult sub nivelul Capitalei și județului din jur. Totodată, indicatorul folosit în clasament nu trebuie confundat direct cu nivelul salariilor sau cu veniturile populației.
PIB-ul pe cap de locuitor măsoară valoarea totală a activității economice raportată la numărul de locuitori și oferă o imagine asupra forței economice a unei regiuni, nu neapărat asupra bunăstării fiecărui cetățean.
