Brigada Rutieră a Capitalei a informat marţi dimineaţa că, din cauza unei fluctuaţii de tensiune în reţeaua de energie electrică, nu funcţionează semafoarele în zece intersecţii.
Blocaje și haos în traficul din Capitală
Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre:
* Şoseaua Giurgiului – Strada Toporaşi;
* Bulevardul I. C. Brătianu – Bulevardul Corneliu Coposu;
* Calea Victoriei – Splaiul Independenţei;
* Bulevardul Eroii Sanitari – Şcoala Gimnazială nr. 150;
* Şoseaua Ştefan cel Mare – Strada Barbu Văcărescu;
* Şoseaua Colentina – Strada Sportului;
* Şoseaua Pavel D. Kiseleff – Aleea Primo Nebiolo;
* Calea Giuleşti – Bulevardul Constructorilor;
* Calea Crângaşi – Strada Ceahlău – Strada Vintilă Mihăilescu;
* Strada Jiului – Strada Nataţiei.
Brigada Rutieră asigură măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a accidentelor de circulaţie, potrivit Agerpres.
Totodată, solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, precum şi semnificaţia indicatoarelor, marcajelor rutiere şi regulilor de prioritate, să îşi păstreze calmul şi să nu forţeze intrarea în intersecţiile aglomerate.
Acest lucru se întâmplă la peste 8 ore de la explozia de la CET Vest Militari. În cursul nopții a avut loc o explozie la CET Vest din București. Iar ulterior, a izbucnit un incendiu cu flacără deschisă la două transformatoare electrice.