La presiunea societății civile, senatorii au adus reguli noi într-o lege confuză, deja existentă. Câinii cu stăpân ar putea avea o lege care să-i scape de lanțuri și cuști strâmte. În primul rând, se va interzice legarea permanentă a câinelui în lanț. Dacă și deputații vor fi de acord cu senatorii, tradiționala imagine a câinelui din bătătură legat lângă cușcă va deveni istorie.
Lege nouă pentru protecția câinilor
45% din gospodăriile țării au măcar un câine, spune statistica oficială. Dar, nu în toate cele 45% din gospodării există și grijă pentru câine. Unii primesc rar hrană și apă. Alții sunt legați în niciun metru de lanț.
Dacă și deputații vor fi de acord, câinii din gospodării vor scăpa de lanțuri. Stăpânii îi vor putea lega maxim două ore pe zi și doar în situații excepționale. Aspectul nu prea le place însă tuturor actualilor stăpâni.
Conform regulilor potențialei legi, cine crește un câine trebuie să-i asigure spațiu decent care să-l protejeze de frig și de arșiță. Plus hrană, apă, tratament și o zonă de odihnă și relaxare. Românii îi zic padoc. Mulți dețin unul. Ori au improvizat un astfel de loc în gospodărie.
Nerespectarea legii echivalează cu amenzi de până la 3 mii de lei. Sau chiar cu confiscarea animalului chinuit și cazarea lui într-un centru canin administrat de stat. Există însă o mare problemă: ulițele satelor sunt pline de câini ai nimănui. Și, cu puține excepții, primăriile și consiliile județene nu-i bagă-n seamă.
In Ilfov problema este sub controlul Consiliului Județean, care o gestionează cu eficiență.