Prima pagină » Cod galben de vânt puternic. ANM anunță cum va fi vremea în weekend

Cod galben de vânt puternic. ANM anunță cum va fi vremea în weekend

by Valentin Petrișor
0 comentarii

Meteorologii au transmis o nou informare de vreme rea și anunţă că vântul va avea intensificări, vineri, în nordul, centrul şi estul ţării, iar sâmbătă în cea mai mare parte a teritoriului, cu viteze în general de 45-55 de kilometri pe oră.

Vineri, 25 de judeţe din Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi din nordul Dobrogei, precum şi din zona Carpaţilor de Curbură şi din jumătatea de est a Carpaţilor Meridionali sunt sub Cod galben de vânt puternic, cu rafale de 50-70 de kilometri pe oră.

Sâmbătă, va fi în vigoare un alt Cod galben, tot privind intensificări ale vântului, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, sud-vestul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei. În Capitală, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă vineri, temperaturile urmând să crească sâmbătă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului, valabilă de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 21.00.

Astfel, vineri vor fi intensificări ale vântului îndeosebi în nord, centru şi est, iar sâmbătă în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45…55 km/h şi la munte de peste 60…80 km/h.

Cod galben de vânt vineri

Totodată, vineri, între orele 10.00 şi 21.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea, anumite părţi ale judeţelor Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea se vor afla sub atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului.

Pe parcursul zilei de vineri, vântul va avea intensificări în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în nordul Dobrogei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi în jumătatea de est a Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h.

Cod galben și sâmbătă

O altă atenţionare Cod galben, tot privind intensificări ale vântului, va fi valabilă sâmbătă, între orele 10.00 şi 21.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolt, Olt, Teleorman, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, parţial în Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş.

„Pe parcursul zilei de sâmbătă (30 mai) vântul va avea intensificări în Maramureş, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, sud-vestul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h, iar la munte de 70…90 km/h”, au transmis meteorologii.

În zona municipiului Bucureşti, vineri vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 8 grade.

Sâmbătă, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări (rafale în jurul a 45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade.

S-ar putea să vă placă și

Despre noi

Cele mai noi știri din Ilfov

Articole recente

Știri Ilfov

Protecția animalelor Ilfov

Stiri locale