Centrul Infotrafic a anunțat că luni dimineață, s-a produs un accident pe DN1, în zona Otopeni, județul Ilfov, traficul fiind îngreunat. O mașină s-a răsturnat și blochează circulația.
Accident pe DN1 în zona Aeroportului Otopeni
Automobilul răsturnat, blochează una din cele două benzi de circulație ale bretelei de acces spre aeroport.
Astfel, autoritățile au informat șoferii că traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN 1, breteaua de acces spre Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, din Otopeni, județul Ilfov.
Autoritățile au declarat că nu fost identificate persoane care să necesite îngrijiri medicale. Circulația spre București se aglomerează la aceste ore ale dimineții.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că ”traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN 1, breteaua de acces spre Aeroportul Internațional Henri Coandă, din Otopeni, județul Ilfov, după ce un autoturism s-a răsturnat și blochează una din cele două benzi de circulație ale bretelei de acces spre aeroport. Nu au fost identificate persoane care să necesite îngrijiri medicale”.