Prima pagină » Sondaj Sociopol: AUR și președintele partidului, George Simion, se mențin în fruntea clasamentelor

Sondaj Sociopol: AUR și președintele partidului, George Simion, se mențin în fruntea clasamentelor

by Valentin Petrișor
0 comentarii

Ultimul sondaj Sociopol, realizat în perioada 26 martie – 4 aprilie 2026, arată că AUR și președintele partidului, George Simion, se mențin în fruntea clasamentelor, atât în intenția de vot, cât și în topul încrederii în lideri politici.

Astfel, AUR ocupă primul loc în intenția de vot, cu 36%, urmată la mare distanță de PSD și USR, ambele cu 18%. Paradoxal, în ciuda gafelor în cascadă, partidul ”trotinetiștilor” a depășit PNL, care se situează la 16%. UDMR nu depășește pragul electoral, având în sondaj 4%.

În ceea ce privește încrederea în lideri politici, George Simion este creditat cu 29%, urmat de Diana Șoșoacă, cu 21%, și de președintele României, Nicușor Dan, cu 19%.

Pe următoarele poziții se află lideri ai PSD, Sorin Grindeanu și Lia Olguța Vasilescu, ambii cu 18%, urmați de premierul și liderul PNL, Ilie Bolojan, cu 17%.

Un al doilea eșalon de lideri politici este deschis de primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, cu 13%, și de Cătălin Predoiu, cu 10%. Sub pragul de 10% se regăsesc Petrișor Peiu și Dominic Fritz (câte 9%), precum și Daniel Băluță, Dan Dungaciu și Ana Maria Gavrilă (câte 8%). Cătălin Drulă este cotat la 7%.

Clasamentul este încheiat de Claudiu Manda și Dan Motreanu, ambii cu un nivel de încredere de 3%.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ național de 1.008 persoane, prin interviuri telefonice (CATI), având o marjă de eroare de ±3,2%, la un nivel de încredere de 95%.

S-ar putea să vă placă și

Despre noi

Cele mai noi știri din Ilfov

Articole recente

Știri Ilfov

Protecția animalelor Ilfov

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress